Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

CREȘTERE II A CREȘTE - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru CREȘTERE II A CREȘTE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 28 pentru CREȘTERE II A CREȘTE.

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II â†�â†� Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul II) Stăm acum la gura sobei mângâiați de căldura celui dintâi foc din anul acesta; afară ține de câteva zile o ploaie măruntă, deasă și rece de toamnă, iar orașul tot e strâns zdravăn într-o imensă manta cenușie-roșiatică. Burlanele turuie vârtos, aci de-a dreptul sub acoperiș, și asta îmi mărește gustul de ascultare al [sic] scrisorilor donnei Alba (căreia de-acum înainte îi voi spune numai astfel, pe italienește; în spaniolă cuvântul scris "dona" se pronunță "donia", or mie îmi place s-o chem așa cum răsună în italienește, adică întocmai cum se scrie: donna, donna Alba). De bună seamă că același țuruit a dat îndemn și ghes și-acum dă necontenit avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați

... Pe la margine dulăii ; Urecheatul, la mijloc, Cu desagii grei în spate, Anevoie-și face loc. Iar prin pulberea de aur Tocma-n capul celălalt Crește umbra-ntunecată A ciobanului înalt : Cu căciula într-o parte, El pășește plin de fală, Sara purpurie-i schimbă Zeghea-n mantă triumfală ... fără fund a negrei peșteri... XI Fantastic norii se-nveșmîntă, Străpunși de suliți lungi de aur, Și ca-ntr-un lac de sînge crește Întreaga zare-nspre coclaur. Semn de război !... Un glas de bucium, Din văi, mă face să mă speriu... Visam, Austrie, că-n flăcări Se darmă ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie

... trântind în tavă gologanii pentru ea. Mai veniră... — nesfârșită ar putea ca să ajungă Lista celor care intră, lista celor care ies... Primăvara, ziua crește, însă noaptea e tot lungă Pentru carnea ce se vinde palpitând sub interes. O! și cugetând că, poate, înjositele ființe, Dacă n-ar fi fost ... Trăsnetul putea să cadă, c-ar fi râs și-atuncea încă... Inima i se schimbase în prăpastie adâncă, Pe-ale cărei margini triste nu mai crește iarbă chiar. Și din care nu reurcă nici răsunetul afar'. Unde se gândește, însă, stând în jețul ei trântită?... Fața ei odată mută e acuma ...

 

Vasile Alecsandri - Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir

... așa vrâstă să-ndrept eu barbe albe Și căzături cinstite ce poartă ochelari? Aș răguși zadarnic vrând să le dovedesc Că mintea-n om nu crește cu lunile și anii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mulți nătângi în lume vor crede ne-ncetat, Că un bătrân cu mintea întrece pe trei juni!“ Această satiră ...

 

Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza

... făcut stricăciune, să mi le poată ucide fără nici o cruțare! Și astăzi împușcă-i porcii; mâine, vacile și boii; poimâine, căișorii; în altă zi ie-i oile dinapoi cu grămada și du-le la curte. Îți poți închipui, măria-ta, ce urgie grozavă era pe capul meu! Văzând eu de ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele Istoria ideilor mele [1] de Alexandru Dimitrie Xenopol I. E. Torouțiu, Studii și documente literare . Vol. IV. Junimea. (București: Inst. Arte grafice Bucovina, 1933), pp. 368-428 Note de Torouțiu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 Izvoare 12 NOTE I A RIRIA Comment veux tu que Je comprenne Quand mon amour est si gĂ©ant Quand il me tire du nĂ©ant NĂ©ant de l'âme oĂ¹ j'ai vĂ©cu Jusqu'Ă  ce que je t'ai connu? Comment veux-tu que je comprenne? 6 AoĂ»t 1901 Vörishofen [2] Mai mulți oameni, cari au găsit hrana sufletului lor în lumea cugetării, au scris amintirile vieții lor personale. În paginile ce urmează stau cuprinse acele ale desfășurării zilelor mele, însă privită aproape numai din punctul de vedere al desvoltării ideilor asupra lucrurilor și a lumii. Deși idealismul nu e product al individualității, și aceasta nu poate fi pe deplin cunoscută fără cercetarea fiziologică și psichologică a ființei ce-i dă naștere, voiu căuta să, desfac, pe cât se ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Naționalism și antisemitism

Alexandru Dimitrie Xenopol - Naţionalism şi antisemitism Naționalism și antisemitism de Alexandru Dimitrie Xenopol A. D. Xenopol, “Naționalism și antisemitism,â€� în Noua Revistă Română, V, 277. Toate popoarele pământului tind spre întărirea propriei lor ființi și această tendință firească a oricărei individualități de a-și păstrĂ  felul ei de a fi, alcătuiește ceea ce se numește tendința naționalistă. Gradul în care această tendință este accentuată de deosebitele grupări de oameni, cari conduc soarta popoarelor, arată treptele în care ele se apropie mai mult sau mai puțin de naționalismul rațional, singurul care poate duce la întărirea neamurilor. Întărirea națională a unui popor nu se poate face de cât în măsură în care el se deosebește și se emncipează de străini; prin urmare este învederat că naționalismul va cuprinde în sine lupta contra elementelor străine ce tind a subjugĂ  sau stăpâni pe orice tărâm un organism etnic. Dar un popor ca șu un individ, neputând trăi răzleț, este de asemenea mai presus de orice îndoială că lupta aceasta nu poate fi o luptă de nimicire cÄ› numai de subjugare a elementului apăsat, de absorbire ...

 

Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare

... El se uită drept în soare Tot mișcând din aripioare. (Nici mie nu-mi plac diminutivele, introduse numai pentru înlesnirea rimei.) Jos la trunchiul bradului Crește floarea fagului, Ea de soare se ferește, Și de umbră se lipește. "Floricică de la munte, Eu sunt șoim, șoimuț de frunte, Ieși din umbră ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei

... ma­rine. Acest product aduce guvernului un venit anual de peste un milion ruble. Codrii Carpaților se încep de la poale și se urcă cu creștere de la 45 metri până la 2070, unde vegetația pădurilor încetează Partea aceasta a Transilvaniei: Săcărâmbu, Abrudu, Roșia etc., este mai bogată în ...

 

Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil

... nu pierdem sperarea că vom vedea această ingenioasă etimologie publicată într-una din fasciculele sau fașele sub care unele doici academice pretind a crește și a înfrumuseța limba română. P. S. În Letopisețe găsim termenii de rudă aleasă, sinonim de boier. Acele rude alese se bucurau de ...

 

Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă

Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă 1907 din primăvară până'n toamnă de Ion Luca Caragiale În martie trecut, un scriitor romîn a dat pentru "die Zeit" un articol privitor la răscoalele țărănești, pe care acel ziar l-a și publicat, suprimîndu-i, după conveniențele redacției, încheierea. Niște ochi deprinși înțelegeau asta îndată. Dar articolul a trecut cu totul neluat în seamă de presa noastră, și, probabil, rămînea uitat detot, dacă d. M. Dragomirescu, jertfind, din strîmtul spațiu al revistei d-sale literare "Convorbiri", nu-i făcea acum în urmă favoarea să-l reproducă, după originalul romînesc, măcar în bună parte. Astăzi, cînd oricine are dreptul a se preocupa de marile noastre probleme de Stat, i se pare autorului că n'ar fi nepotrivit să-și publice articolul așa cum l'a așternut el pe atunci, cu un adaus, ce se impune acuma, o jumătate de an mai tîrziu. Propunîndu-și a da la lumină încet-încet o serie de note asupra împrejurărilor la cari asistăm, el socotește să aducă un oarecare serviciu public, util, dacă nu în momentele actuale, barem în unele viitoare; ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...